Căutat încă din anul 1996, pentru crime împotriva umanităţii şi genocid, Ratko Mladici era nr. 1 pe lista Tribunalului pentru Crime de Război de la Haga (TPI), iar vestea capturării lui a fost întâmpinată cu bucurie.
Conform unor surse din Poliţie, un tânăr l-ar fi văzut pe Mladici, lângă o casă în satul Lazarevo, în timp ce bea o bere, şi a alertat autorităţile. Bucuroase, rudele celor peste 8.000 de musulmani ucişi în 1995, în ceea ce a rămas în istorie drept “masacrul de la Srebrenica”, au ieşit în stradă plângând şi cerând să fie răzbunate.
Preşedintele Serbiei a anunţat, ieri, că deşi semnalmentele celui reţinut se potrivesc cu cele ale lui Mladici, vor fi efectuate teste ADN, rezultatele urmând a fi anunţate poimâine.
O armată condusă de generalul sârb bosniac Mladici a atacat, la 11 iulie 1995, enclava Srebrenica, declanşând un val de crime în masă împotriva populaţiei locale, care a durat o săptămână.
Cadavrele celor 8.000 de musulmani mitraliaţi au fost aruncate în gropi comune, rudele lor aşteptând mai bine de zece ani ca trupurile să fie identificate şi să le poată înmormânta. Din acel moment, generalul şi fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici (care a fost capturat în 2008), au primit supranumele de “Măcelarii din Balcani”. Autorităţile din Serbia au început procedurile pentru extrădarea lui Mladici către Haga, acolo unde fostul comandant trebuie să răspundă în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru acte de genocid.









