MOTTO: “ Toleranţa este singura flacără care poate lumina înăuntrul unui suflet mare”
( Victor Hugo)
Scriind despre toleranţă- ca valoare morală- primul lucru care mi-a venit în minte a fost să dau o fugă la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.Dintre cele trei sensuri oferite cititorilor( este vorba despre DEX- ul ediţia din anul 1998) m- am oprit la primul: ÎNGĂDUINŢĂ, INDULGENŢĂ. Cuvântul „toleranţă” provine din limba latină unde
“ tolerare” înseamnă a suporta. Aplicabilitatea termenului are un tărâm larg: social, etic, religios referindu- se însă, în genere, la respectul faţă de celălalt. Termenul este folosit , cu precădere, din sec. al XVII-lea, dar şi mai curând ( îl întâlnim şi la umaniştii sec. al XVI-lea, când valorile , virtuţile umane erau principii de căpătâi ). Personalităţile de marcă ale acestor secole nu se contrazic în atitudinea lor faţă de toleranţă, indiferent de zona din care provin ( ex. Erasmus de Rotterdam- Ţările de Jos, John Locke- Anglia, Voltaire- Franţa , etc.)
Ca moduri de înţelegere a toleranţei aş enunţa măcar trei: 1. Ca o manevră tactică de a obţine ceva ( compromis, concesie); 2. ca o formă a dezinteresului faţă de interlocutor sau tema abordată; 3. ca respect pentru opinia contrară a celuilalt ( aceasta este adevărata valoare a toleranţei dată de umanişti ).
În fiecare zi ne confruntăm cu ocazii în care tolerăm sau suntem toleraţi ( în cele mai multe din cazuri). Însă în toleranţă stă , de fapt, misterul evoluţiei umane. Poate că dacă ea nu exista, omul nu ar fi evoluat din peşterile sale şi ar fi azi doar un animal. Poate că momentul în care, un individ l- a acceptat pe cel de lângă el cu defectele sale a fost unul decisiv , care l-a inclus pe el într-o familie, o gintă, un trib, etc. Toleranţa şi respectul l-au făcut să ajungă astăzi aici. ( Despre revoluţiile industriale- cu altă ocazie!). Toleranţa se poate exprima la orice nivel: de la individ, la stat. La nivel individual- există o zicala românească „ Tratează- i întotdeauna pe alţii aşa cum ţi-ar conveni să fii tratat tu însuţi!”. Egalitatea între oameni ar trebui să reprezinte şi azi un mod real de viaţă şi nu o concepţie uneori imposibil de atins. Din păcate ( dau doar un exemplu) , o realitate cruntă o reprezintă diversele handicapuri( fizice, mentale), orientări religioase diferite, stări materiale, origini etnice diferite ale unor persoane de lângă noi. Acestora noi trebuie să le oferim posibilitatea de a se integra în colectivitate, de a- şi exprima părerile, de a simţi bucuria fiecărei zile. Aceşti oameni au nume: Sorin, Ion, Andrei, Maria,etc ( se întelege, am ales nume fictive).Dar, ne este mai uşor să folosim o etichetă pentru a caracteriza aceste persoane: „ ţigan, handicapat, bozgor, ţăran, pocăit, boşorog”!. Deja ştim despre el tot!!!!. Puţini, dintre noi, realizează, ce impact au aceste etichete pentru fiecare dintre ei în parte. Diversitatea este o altă minune a lui Dumnezeu şi nu ne este permis să întrebam:”De ce?”. Dumnezeu ştie de ce suntem ceea ce suntem. Chiar dacă ne este imposibil să credem uneori- LUMEA ESTE PERFECTĂ!
În altă ordine de idei, toţi greşim dar incercăm să ne corectăm. Dacă ni se reproşează obiectiv, să reacţionăm adecvat în loc să adoptăm agresivitatea. Dacă observaţia este subiectivă, să vorbim deschis despre asta. Dacă ne displace persoana, să ne gandim că şi noi nu placem tuturor şi ne-am deranja dacă am fi respinşi . „ Ce ţie nu- ţi place, altuia nu-i face!”.
Lipsa toleranţei duce la degradare continuă şi la o viaţa bicoloră: formată din alb şi negru. Nuanţe există peste tot şi STRIGĂ să fie observate ( aici e secretul comunicării umane, a evoluţiei si progresului în multe domenii de activitate). Este, de asemenea adevărat, că ea depinde de mulţi factori: de societate ( îmbrăcată în hainele unei democraţii proprii), de diverse conjuncturi, etc. Un om tolerant nu va reuşi niciodată să răspândească ideea de toleranţă decât în mod limitat….Şi , totuşi mai sper . Fac, a câta paranteză!?- mi-am amintit de un film „ DĂ MAI DEPARTE”( îl recomand fiind vorba despre aceeaşi schimbare a lumii). E drept că toleranţa este bună atunci când ea se regăseşte în doze decente. O persoană cu o limit[ de toleranţă foarte mare îşi poate pierde respectul celor din jur , deoarece ceilalţi ( incapabili să-i descifreze interiorul, îl vor considera lipsit de personalitate).
Un alt exemplu de toleranţă nocivă: tolerarea abuzurilor în familie care ar putea fi privită ca model de către copii, indulgenţa „ rea” care nu este o formă de acceptare a semenilor ci dimpotriv[. Poate conduce până la a permite celor din jur să încalce regulile morale şi justiţiare ale societăţii, ş.a.
De aceea , libertatea şi toleranţa sunt surori care relaţionează adesea perfect. O societate ar trebui să arate ca o piramidă la baza căreia să fie democraţia ( cu valorile şi principiile sale) iar în vârf toleranţa. Toleranţa e tendinţa de a trece cu vederea ceea ce este neesenţial. Micile păcate, cele pe care le avem şi noi, ca toată lumea, trebuie tratate cu blândeţe, muşamalizate, uitate.
De aceea, şi în cadrul şcolii, noi nu trebuie să uităm semnificaţia acestui cuvant. Pare un cuvânt banal….dar, nu este. Poate schimba destine. Ai tendinţa să- l jignesti pe celalalt…gândeste-te că celalalt esti chiar tu! Acceptă-i defectele şi calităţile şi pentru ceea ce este el şi pentru ceea ce eşti TU!
Voltaire ,filozoful francez, scria undeva: „ A ne ierta reciproc e prima lege a naturii” şi cât de simplu ar deveni totul.
